În această povestire biografică, autoarea Eleni Karitá reușește să alcătuiască un portret hagiografic al Sfântului Ioan Rusul (†1730), ale cărui rămășițe pământești, pecetluite de sfințenie și binecuvântare harică, atrag neîncetat creș­tinii de pretutindeni, până astăzi, în insula Evia.

Înrolat cu forța la vârsta adolescenței în oastea țaristă și luat prizonier de turci, Sfântul Ioan va ajunge în Cappadocia, unde‑și va petrece restul vieții ca rob al unei căpetenii musulmane, ale cărei mamă și soție fuseseră creștine. Înrobirea nu‑i va zădărnici călătoria spre Muntele Sfințeniei, spre lumea lui Dumnezeu și a sfinților, odată ce Ioan a ales să‑și pună existența de bunăvoie în slujba curăției și a iubirii jertfelnice față de aproapele – de orice credință va fi fost el.

Alături de Sfântul Ioan vom învăța să citim taina adâncă a universului. Și odată cu aceasta ni se va descoperi taina mai adâncă a inimii acestui sfânt aparte, care a trăit în preajma lui Dumnezeu, pentru a ne trimite peste veacuri adierea gingașă a harului Său.

* * *

Și văzu înaintea ochilor Muntele Sfințeniei! Era numai trepte, până sus, până în vârf, pe culme, până acolo unde atingea Cerul, trepte, trepte, trepte! Auzea de peste tot cântarea cerească ce‑i devenise una cu bătaia inimii. La inima lui Hristos se odihnea întreaga zidire. Iar treptele erau oamenii...