Pace iubită, bunul cel lăudat de toţi, dar de puţini păzit, cum de ne‑ai părăsit de atâta vreme? Și când te vei întoarce la noi? Cât mi‑e dor de tine, mai mult decât altora, și, când ești cu noi, de tine mă îngrijesc, iar când nu ești, înapoi te chem, cu multe plângeri și lacrimi!

În Cuvintele de pace sau de împăcare, Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul) îmbină cugetările morale, dogma­tice și ecleziologice, sprijinindu‑se în egală măsură pe izvorul unic al înțelepciunii sale duhovnicești și pe o trăire creștină autentică.

Deși rostite acum aproape 1700 de ani, totuși, prin mesajul lor profund, ele tratează o problematică general umană și perenă, oferind creștinilor propriul model de abordare a crizelor și încurajându-i pe clerici și pe toți „făcătorii de pace” în fața dezbinărilor din toate timpurile și locurile. Schismele și dezbinările de tot felul, îngăduite încă, spre vădirea celor încercați (I Cor. 11, 19), ne țin în stăpânirea lor, cum spunea sfântul, şi astăzi – poate mai mult ca niciodată.