Confesiunile unei fantome duplicitare… Pisălog, titlul nu-mi dă pace. Complicat, încâlcit, deloc comercial. Puțin important, îmi spun, căci pe mine nu mă interesează și nici nu sper să public vreodată o carte care zace în mine de câteva zeci de ani și care acum, așa, dintr-odată, a vrut să vadă lumina zilei. Să public ce scriu aici mi se pare o nebunie. Oare cine ar putea cumpăra cartea în afară de amici, rude sau indignate victime ale miștoului meu, sperând să mă prindă cu garda jos? De ce ar fi cineva interesat de viața unei persoane oarecare, având unicul merit că și-a petrecut cea mai mare parte din ea printre mințile cele mai creatoare ale României… Și poate, totuși…

Îmi povestesc viața, și pe asta, de bine, de rău, îmi imaginez că o cunosc. Sunt eroina acestei vieți, și asta e tot. Am mai încercat și altă dată, dar niciodată n-am putut scrie un rând, n-am reușit să trec de teama de a fi ridicolă și am amânat mereu. Nu voiam nici să-mi scotocească cineva prin suflet, nu-mi doream nici să scriu un jurnal în care să mă las furată de amănunte intime.

E doar o poveste, și povestea poate fi a oricui.