Roman semiautobiografic, publicat inițial pe bucăți în revista Vremya, între 1860 și 1862, în care înfățișează viața condamnaților într-un lagăr de prizonieri din Siberia.
Textul este o colecție de fapte, evenimente și discuții filosofice organizate mai degrabă pe teme decât pe un continuum narativ. Autorul a ispășit o pedeapsă de 4 ani în exil într-un astfel de lagăr de muncă din Siberia pentru implicarea sa în Cercul Petrașevski, un grup progresist de oponenți ai autocrației țariste. Această experiență i-a permis să descrie cuprinzător și autentic condițiile vieții în închisoare și personalitățile condamnaților.
Tolstoi a definit romanul ca fiind opera lui Dostoievski cea mai apropiată de „modelul artei superioare, religioase, care provine din dragostea lui Dumnezeu și a aproapelui“.