Laura Terente ne oferă şansa unei călătorii în lumea tainică a fondurilor documentare din cadrul Colecţiei „Istoria teatrului românesc”, a Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi. Realizarea sa reprezintă mai mult decât un demers doctoral; ea împlineşte un act prin care vindecă răni culturale produse de nedrepte decizii administrative, prin intermediul cărora documente şi mărturii, ce definesc călătoria Şcolii ieşene de teatru şi a Teatrului moldav, au rămas în umbră. Rigoarea şi pasiunea au determinat-o să îşi extindă cercetările către arhive, bazele digitalizate destinate presei de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului Al. XX-lea, dar şi către bibliografia de specialitate (parcursă atent, cu privire obiectivă şi vie).

Anca Doina CIOBOTARU

Se încearcă, în ultima vreme, recuperarea memoriei unora dintre cei mai valoroşi reprezentanţi ai artei dramatice româneşti, fie că vorbim despre actori, regizori, scenografi, critici ori teoreticieni teatrali. Mici medalioane sau monografii competente vin să întregească tablouri ale unor perioade în care evoluţia teatrului se creiona căutându-şi personalitatea, formându-şi unitatea, alegându-şi caracterul şi vocaţia.

Dacă despre evoluţia teatrului românesc, în ceea ce priveşte sincronizarea cu ritmul contemporan al fiecărei perioade în parte, s-au alcătuit, într-o mare măsură, registre de reprezentaţii ale stagiunilor, conturând astfel deschiderea către inovările ce domină şi succed cu repeziciune arta teatrală mondială, despre personalităţile întrupate de marii slujitori ai Thaliei, ne-au parvenit, din nefericire, puţine şi disparate date – care să ne ajute în creionarea atmosferei din efervescenţa scenei româneşti.

Laura TERENTE