Încă de la începuturile sale, în anul 1956, Televiziunea Română a fost unul dintre instrumentele prin care vocea autorităţilor comuniste s-a făcut auzită – atât la propriu, cât şi la figurat –, având ca rol primordial propagarea ideologiei comuniste. Pentru a‑şi legitima acţiunile şi pentru a controla populaţia, partidul a lucrat permanent pentru impunerea viziunii sale, aparatul de propagandă funcţionând intens atât în perioada în care Gheorghe Gheorghiu‑Dej s-a aflat la conducerea ţării, cât şi în perioada în care puterea a fost preluată de către succesorul său, Nicolae Ceauşescu. Românii au fost expuşi la mesajele propagandistice ale partidului pe tot parcursul perioadei comuniste, iar Televiziunea Română a fost folosită frecvent de regimul comunist ca instrument principal de alterare a percepţiei publice asupra tuturor aspectelor relevante pentru societatea românească. Televiziunea a fost utilizată de Partidul Comunist Român pentru a‑şi conferi legitimitate, pentru a manipula populaţia, pentru a transmite doar acele valori şi atitudini agreate de regim, pentru a promova conducerea partidului şi pe oamenii care au susţinut idealurile comuniste şi, nu în ultimul rând, pentru a modifica semnificaţia unor momente din istoria României, în favoarea istoriei partidului. Programele sale au urmat permanent tendinţele de evoluţie a politicii interne şi externe a statului, reflectând atitudinea partidului faţă de evenimentele prezentate. Lucrarea de faţă propune o analiză a modului în care au evoluat diversele emisiuni ale Televiziunii Române în perioada cuprinsă între anii 1971 şi 1980 şi a tematicii abordate de către realizatorii lor, precum şi a evoluţiei importurilor de programe din străinătate, urmărind tipologia şi sursele acestora. (din „Introducere”)