„Recomandările iubitoare” din acest volum sunt tot atâtea exerciţii de admiraţie. În răspăr cu duhul demolator şi resentimentar al epocii, Teodor Baconschi recomandă autori, artişti şi gânditori, cărţi şi filme de neocolit. Cu mână sigură, alege ce-i mai bun, creionând astfel un adevărat canon cultural. În acest panteon subiectiv se regăsesc Stendhal şi Camus, Monseniorul Ghika, Nicolae Steinhardt şi Robert Schuman, Nicolás Gómez Dávila şi Martin Buber, Jacob Taubes şi Olivier Clément, Federico Fellini şi Horia Bernea... Marii autori sunt elogiaţi alături de exegeţii lor: Epictet şi Ioana Costa, Grigorie Palama şi Preasfinţitul Ignatie Trif, James Joyce şi Mircea Mihăieş, Mircea Eliade şi Wilhelm Dancă. Teodor Baconschi nu-i uită nici pe truditorii în câmpul erudiţiei academice, ci laudă izbânzile unor Corin Braga, Alexander Baumgarten, Aurelian Crăiuţu, Eugen Ciurtin sau Bogdan Tătaru-Cazaban.

„Textele lui Teodor Baconschi au o eleganţă clasică. Nu mă refer doar la stilul elevat şi la ritmul perfect al frazei, ci mai ales la echilibrul, seninătatea, surâsul homeric sau patriarhal care însoţesc cele mai grave subiecte. Niciodată încrâncenat sau vulgar, adesea superior ironic, dar fără maliţie, Teodor Baconschi nu urmăreşte să demonstreze nimic, dar reuşeşte să edifice. Ca orice om inteligent, are oroare de concluzii (vouloir conclure e marca proştilor, credea Flaubert), ceea ce nu înseamnă că practică un relativism dezangajat, întrucât este creştin în chip asumat. Concluziile îi aparţin lui Dumnezeu; nouă ne revin aproximările, încercările (eseurile), recomandările.” (Adrian Papahagi)