Despărțirea de trecut se produce la început într-un mod radical și violent. Interpretările criticii autohtone sunt reductibile la opoziția care domină reprezentările criticii de astăzi asupra interbelicului și asupra epocii anterioare – între modernism și tradiționalism; opoziție ea însăși întărită în chip exagerat, rigidizată și absolutizată.

În descrierea specificului poeziei moderne, trebuie puși în evidență factorii externi și factorii interni în reinventarea poeziei; raportul dintre poet și savant în explorarea realității; criza limbajului, criza eului și criza realității.

Poezia modernă e antimimetică, edifică o lume virtuală, artificială, o „lume în care omul (desacralizat), a devenit, el, sistemul de referință”, că poezia, în formula lui Kandinsky, „e copilul timpului său și cel mai adesea, mamă a sentimentelor noastre”.