Ctitorirea universului artistic al poeziei lui Vieru stă sub semnul continuității spirituale, iată de ce vocea lui se contopește cu vocile predecesorilor: a poetului anonim, a lui Eminescu, Arghezi, Blaga, Bacovia, Stănescu, Sorescu etc. Nu întâmplător, imaginea obsesivă a casei (ca axis mundi) implică în mod firesc, într-o formă esențializată, memoria poetică în expresii ca acestea: „E-atâta tăcere/ În casa mumei/ Cât se-aude în jur murmurând/ Plânsetul humei”; sau: „Ești apa lină/ Din care-și „bea ființa” al/ Speranței curcubeu”; sau: „Mai întâi să fii sămânță” etc.