În mod cert, scriitoarea Carmelia Leonte beneficiază, în afară de un talent real, de câteva calităţi care fac inutilă orice speculaţie de gen.

Mai întâi, o rară discreţie, îndoit comportamentală şi publicistică, provenită, cea din urmă, dintr-un bun-simţ care o îndeamnă să stea deoparte de orice „gaşcă” literară, indiferent de riscuri. Apoi, un perfecţionism specific, în fond, talentelor autentice, care nu se pot „îndura” să se despartă prea repede de nici un vers, „aruncându-l” în lume abia după ce îl şlefuiesc îndelung. Gestaţia îndelungată prieşte, şi avem numeroase exemple care să o confirme, atunci când autorul în cauză foloseşte timpul cu luciditate şi măsură….

Consecventă cu un asemenea cod atitudinal împrumutat, din viaţă, şi în scriitură, Carmelia Leonte pare a se păstra, în fine, în afara oricăror mode poetice mai mult sau mai puţin perisabile. Indiferentă la asaltul oricăror maniere scripturale pe care le consideră trecătoare, ea rămâne desigur mereu egală cu sine. (Emanuela Ilie)