E indubitabil că avem în persoana lui Grigore Chiper un poet special. Postmodern fără emfază, liric fără sentimentalism și abstract numai atât cât trebuie, poetul și-a configurat un teritoriu liric în care șoapta este suficientă pentru a crea atmosferă, iar imaginația hrănită de lecturi alimentează o sensi-bilitate dotată din plin cu simțul limitelor. Artistul nu înșfacă niciodată realul, ci-l șarmează și-l supune printr-un ritual textual al curteniei. Cititorul pornește prin a contempla acest ritual, până când, pe nesimțite, verbul gingaș al lui Grigore Chiper îl ia prizonier și-l subjugă, făcându-l părtaș la această epifanie a abia tangibilului.

Răzvan VONCU