Cartea de faţă e, înainte de toate, o poetică a închisorii ca lăcaş al Sinelui şi al Celuilalt. Aparent, un proiect de etică. în fond, o propunere de estetică a căutării vreunui semn al au prezenţei autorului în orizontul culturii şi o schiţă a unei metafizici a sacrului culcat la picioarele omului de azi. Morala acestei cărţi? Retragerea din public nu-ţi oferă nicio garanţie a regăsirii de sine sau a sentimentului imanenţei Celuilalt în propria-ţi fiinţă. E vorba, până la urmă, în această carte, despre rostului nimicului din care ne naştem, creştem şi vorbim, rost desprins din observarea de la distanţă mică a culturii şi a oamenilor care locuiesc spre centrul ei.