"- Oricine incalca Legea Marii e osandit a fi inchis pe vecie intr-o scoica. Numai inainte de rasaritul soarelui iti vei putea recapata chipul pentru o ora…dar in Lumea Apelor nu te mai poti intoarce… niciodata. Vei pribegi asa pana cand, sfaramata de apa si de vant, scoica ta se va transforma in nisip si vei pieri… Se lasa tacerea. Doar valurile se auzeau cantandu-si melodia nesfarsita.

- Pentru ca mi-esti drag, continua Zana, pot face un singur lucru pentru tine: daca vreodata vreo fata se va indragosti de tine pentru ceea ce esti si pentru ceea ce ai invatat de la oamenii marii , atunci eu te dezleg de blestem si te las sa traiesti ca un om obisnuit alaturi de ea. Sa iubesti si sa fii iubit… e aproape imposibil in situatia ta, dar mai mult decat atat nu pot face pentru tine. Si zicand acestea, cu lacrimi in ochi, Zana Marii rosti vraja, si in locul printului Rudolf pe apa incepu a pluti o scoica mare si frumoasa. Zana Marii o lua in mana ei alba si o duse ea insasi spre cea mai apropiata plaja, apoi pieri inapoi in imparatia ei, simtindu-se mai trista ca niciodata.

*

Au trecut aproape trei ani de atunci si scoica in care era inchis printul Rudolf devenea din ce in ce mai mica, iar el isi pierduse speranta de a mai gasi o fata care sa-l iubeasca. Vai, Zana Marii avusese dreptate. Lumea de pe tarm nu era mai buna decat Lumea Apelor! Tanarului ii era dor de oamenii marii, ii era dor de mama lui si de Zana Marii…"