înainte de a se referi nemijlocit la biografia lui Ion Creangă, exegeza vine cu o documentare ireproşabilă privitoare la situaţia românilor din nord-estul Ardealului de la finele secolului al XVIII-lea. Şi, prin extrapolare, privitoare la situaţia românilor din întregul Ardeal. Presiunile religioase şi economice exercitate de imperiul habsburgic au determinat exodul multor familii către ţinuturi vecine socotite mai prietenoase, precum Moldova. Teodor Tanco a investigat arhivele şi a găsit consemnarea a numeroase astfel de cazuri, pecetluite cu însemnarea „Auffugit in Moldaviam”. Şi precizează, ca o constatare amară, că aceste trei cuvinte sună „ca o stigmatizare”. Printre transfugii de atunci s-au găsit şi câţiva cu numele „Creangă” (în variante onomastice germanizate). Plecând de aici şi făcând conexiunile necesare cu afirmaţiile lui Ion Creangă însuşi, Teodor Tanco demonstrează, impecabil, că localitatea de baştină a strămoşilor scriitorului a fost Maieru (alipită ulterior, militar-administrativ, la Ilva Mare). Acesta este, în esenţă, punctul de vedere al exegezei de faţă. Dar importanţa acesteia depăşeşte simpla contribuţie genealogică.
Cercetătorii viitori ai biografiei şi operei lui Ion Creangă vor trebui să ţină seama de cele cuprinse în volumul de faţă