Conceptul de modernitate in poezia romaneasca

În evoluția poeziei pe continentul european, de la Sappho și Pindar din Antichitatea grecească, trecând prin Renașterea atât de fecundă literar a lui Petrarca și Shakespeare, iar apoi prin clasicism și romantism, ideea de modernizare tematică și tehnică a versului a fost permanentă.
Totuși, de o conștientizare a modernității pe care mânuitori ai condeiului să o teoretizeze se poate vorbi doar din secolul al XIX-lea, odată cu Alexandru Macedonski la noi, bun cunoscător al spiritului inovativ al lui Baudelaire, Mallarmé sau Valéry, pentru a-i numi doar pe cei mai reprezentativi purtători ai noului în definirea spiritului modern în poezie.

Acum, când experimentele postmodernismului au alungat sentimentele din vers, înțepenindu-se în nonpoezie, o abordare ca cea a Elenei-Alexandra Costea, în studiul Conceptul de modernitate în poezia românească, pune în dialog spiritul sintezei, prin care se panoramează traseul poeziei naționale, ancorat destoinic în universalitate, cu subtilitatea analizei de text, etalat cu generozitate și persuasiune. O carte care instruiește, care dă cultură literară cititorilor de azi, mai dezorientați ca oricând de antipoezia contemporaneității noastre. Un studiu care se citește cu sete de cunoaștere, în care conceptele nu obosesc mintea avidă de pătrundere pe una dintre arterele centrale ale literaturii noastre. Este o lectură ce așază, în spațiul puzzle-ului cunoașterii literare, multe elemente care lipseau din cultura tinerilor.

Anca Sîrghie