Incrancenarea terapeutica versus ingrijirile paliative din perspectiva bioeticii personaliste

Volumul analizează fenomenul încrâncenării terapeutice în îngrijirea pacientului aflat la finalul vieții, într-un context medical caracterizat de progrese tehnologice semnificative și de dileme etice complexe. Deși medicina urmărește susținerea vieții, capacitatea de a prelungi artificial procesul morții impune o reflecție critică asupra limitelor intervenției terapeutice, a raportului risc–beneficiu și a respectării demnității pacientului.
Bazată pe o cercetare originală desfășurată în România, lucrarea evidențiază factorii clinici, emoționali, sociali și culturali care favorizează aplicarea tratamentelor inutile sau disproporționate la finalul vieții, precum și impactul acestora asupra pacienților, familiilor și personalului medical. Sunt analizate cauzele presiunilor exercitate asupra echipei de îngrijire, dificultățile de comunicare și rolul temerilor legate de moarte, de prognostic și de responsabilitate profesională în procesul decizional al îngrijirii pacientului aflat la finalul vieții.
Cartea subliniază importanța unei abordări holistice a îngrijirii, care să integreze dimensiunile fizică, psiho-emoțională, socială și spirituală ale pacientului, evidențiind rolul central al îngrijirilor paliative în asigurarea calității vieții la finalul existenței umane. Prin perspectiva sa etică și clinică, volumul oferă repere relevante pentru practica medicală, educația profesională și dezvoltarea politicilor de sănătate privind îngrijirea la finalul vieții.

*

Practica medicală și finalul vieții a suferit schimbări importante da­to­rită dezvoltării științifice și tehnologice constante. Dincolo de aceasta, profesioniștii din domeniul sănătății se confruntă aproape invariabil cu situ­ații care promovează nu numai îngrijirea care prelungește viața, ci și o cultură a negării morții. Acestea din urmă creează dificultăți semni­fi­ca­tive în deter­mi­­narea prognosticului pacienților în stare critică și pre­ocu­pări etice complexe, cum ar fi utilitatea terapiilor și a tratamentelor cunoscute.
Tratamentele inutile și încrâncenarea terapeutică la finalul vieții au fost dintotdeauna o provocare în practica medicală, precum și în dez­ba­terea etică privind îngrijirea de la finalul vieții. Definirea acestor con­cepte precum și cauzele lor au fost intens dezbătute de‑a lungul a câteva decenii. Deși nu s‑a ajuns la un consens pentru definirea acestora, totuși majoritatea definițiilor vorbesc despre beneficiul pentru pacient, despre prelungirea şi creșterea suferinței pacientului, despre suferința morală a profesioniștilor din domeniul sănătății, precum și despre irosirea resur­selor limitate de asistență medicală.

Gema BACOANU