In cadere, becurile se aprind

***
Sunt momente
În care
Aș vrea să nu ies
Prea mult
În evidență,
Să fiu ca o gămălie de chibrit arsă
De câteva zile
Și abandonată printre alte resturi,
Undeva la capătul oricărei răbdări,
Sau ca un bob de nisip
Care face parte dintre cele
Pe care nici vântul,
Nici alți pași,
Nici marea
Nu le-au atins vreodată,
Sau ca un fir de praf care sudează,
Uneori, vizibilul de invizibil
În camera mea unde viața
Îmi transformă tremurul sângelui
Într-un pseudonim

Cu care semnează aceeași carte,
Ale cărei pagini
Devin din ce în ce
Mai albe.