Reteaua subterana

”Au ajuns în centrul unui oraș în care ard, aruncate unele peste altele în mormane imense, tot felul de cărți, reviste, hârtii.” Mai derulă aşa, pagină după pagină, dar i se părea că se derulează pe sine, într-un gol ce-şi deschidea tentaculele, simțindu-i răsuflarea sepulcrală. Închise dintr-odată toate paginile. Deschise un document Word, îl salvă pe ecran cu un titlu derizoriu, îşi încordă muşchii, îşi mişcă degetele, închise şi deschise ochii şi se apucă să tasteze cuvinte aiurea.

Se opri brusc, scrisese în jur de zece cuvinte. Aproape că umpluse un rând. Maine am ore multe, voi aştepta sfârşitul să pot citi... și acolo se opri. Un sentiment de uşurare îl cuprinse de îndată. Se foi pe scaun, luă o gură de cafea și, când să scrie mai departe, literele cuvintelor deveniseră parcă palide, pe cale să se șteargă, negrul lor se scurgea deja pe pagina electronică, în valuri. Îl cuprinse din nou disperarea.

Se uită spre fereastră, i se păru că cineva îl urmăreşte de după perdea. Îi venea să-şi smulgă părul din cap. Închise laptopul, apoi se prăbuși cu capul în palme.