Cand primejdia pandeste

Scrierea aparent simplă la prima vedere a Andreei Arismendi Miraballes, care cultivă o proză austeră şi eficace, pariază pe a „doua istorie” a unor povestiri care vorbesc despre perversiuni domestice şi sociale, de făptuitori şi victime, despre corupţia acelora care ar putea impune legea sau ajuta la schimbarea lucrurilor. Sunt ficţiuni care elogiază putreziciunea cotidianului şi astfel consolidează intensitatea emoţională şi profunzimea critică.
Memoria unui oraş pe unde n-a trecut războiul reprezintă experimentarea unei distopii: o lume a viitorului distrusă de poluarea atmosferică, deşeurile toxice, lipsa apei potabile, locuită de persoane care supravieţuiesc îngrozite şi fără a se revolta, obişnuită să meargă în ritmul delirului şi coşmarurilor impuse de o birocraţie perversă care de ceva vreme a privat-o de propria sa identitate.
Alicia TORRES

Despre acest tip de ficțiune, despre preferința pe care anumiți scriitori tineri o au pentru el, scria Bioy următoarele: consideră că prezentul prefigurează un viitor înfricoșător și abundă utopiile, utopiile oribile. În „Memoria unui oraș pe unde n‑a trecut războiul”, această afirmație, pe care eu am folosit‑o drept epigraf în prima mea carte, se declară și se execută cu rigoare și originalitate. Aici proza devine mai densă pentru a construi o lume viitoare care este o radicalizare dezolantă a prezentului nostru și care funcționează după logica vâscoasă a coșmarurilor.
Gustavo ESPINOSA