Scrieri

Distinsa personalitate intelectuală şi umană a profesoarei Rica Ionescu este indisolubil legată de perioada dificilelor căutări, eforturi şi transformări începute în toamna anului 1957, odată cu reînfiinţarea, la Facultatea de Filologie din Iaşi, a secţiei de Limba şi literatura franceză, suprimată abuziv cu şapte ani în urmă, în ciuda unei solide şi fertile tradiţii. Printre profesorii de valoare invitaţi atunci să-şi dea concursul la renaşterea şi perfecţionarea studiilor de franceză la Iaşi, contribuţia Ricăi Ionescu la realizarea dezideratelor comune a fost de prim ordin. Ea aducea cu sine o pregătire filologică superioară, atestată de câteva importante centre europene (Lausanne, Berna), împreună cu garanţiile lingvistice ale locutorului nativ, indispensabile autenticităţii demersurilor didactice sau ştiinţifice ale secţiei, într-o perioadă când problema lectoratelor de limbi străine nu putea fi abordată. Pe lângă aportul profesional intrinsec, trebuie avute în vedere şi acele trăsături individuale, care confereau relief şi un farmec aparte personalităţii sale: inteligenţă vie, lipsită de conformism sau prejudecăţi, o inepuizabilă curiozitate intelectuală ce nu a părăsit-o niciodată, capacitate de observaţie pătrunzătoare şi exactă, toate acestea asociate cu o mare sensibilitate estetică, mergând până la entuziasm şi adeziune afectivă, controlate însă permanent de luciditate şi de un fin simţ al ironiei.

Prof. univ. dr. Silvia BUŢUREANU

A scrie despre Rica Ionescu Voisin înseamnă a face o lungă, sinuoasă şi fascinantă călătorie prin Europa şi, aproape, de-a lungul unui întreg secol, al XX-lea. Născută într-un sătuc elveţian, Corgémont, din cantonul Jura-Bernois, la 31 decembrie 1913 şi decedată la 7 iunie 1991, la Iaşi, viaţa a purtat-o, cu meandre nebănuite, prin cele mai diferite spaţii geografice, medii culturale şi spirituale, punând-o în faţa unor împrejurări şi situaţii cu totul imprevizibile, unele minunate, excepţionale, altele dramatice dacă nu chiar tragice. Un adevărat roman, pe care, dacă ţi-ai propune să-l scrii, nu ar trebui să inventezi nimic ci doar să consemnezi conştiincios şi să pui cap la cap secvenţele. Pe toate le-a parcurs cu o aparentă seninătate imperturbabilă, cu o încăpăţânare elveţiană, s-ar putea spune, cu o asumare totală, cu o capacitate de adaptare uimitoare.

Prof. univ. dr. Marina MUREŞANU IONESCU