Mama, pe mine nu vrea sa ma muste niciun caine / Mamá, ningún perro quiere morderme

Ştefan MITROI scrie scurt, precis, cu infuzie lirică despre orice; despre trecerea timpului, despre marea Istorie, dar, mai cu seamă, despre istoria sufletelor, despre dragoste şi moarte, abolind, prin magma fabulatorie, hotarul dintre lumi. Vom conchide că avem în Ştefan Mitroi un însingurat meditativ, sentimental, vibratil şi confesiv, prefirând, ca povestitor al sufletului, notaţii dense, cu iz aforistic. El, survolând toate genurile, are o Operă, chiar dacă n-a ajuns (încă) scriitorul care visează să fie, cum deseori mărturisea. Sau că, fugind de la ţară, şi-ar fi ales o viaţă greşită. Comuniunea de altădată, risipită, e recâştigată prin cărţile sale, acolo unde vom descoperi, cu încântare, cum observase Rodica Lăzărescu, fulguraţii lirice mustind de tristeţe.

*

Ştefan Mitroi escribe con brevedad, precisión y una infusión lírica sobre todo: sobre el paso del tiempo, sobre la gran Historia, pero, sobre todo, sobre la historia de las almas, sobre el amor y la muerte, aboliendo, a través del magma de la fábula, la frontera entre los mundos. Concluiremos que tenemos en Ştefan Mitroi a un solitario meditativo, sentimental, vibrante y confesional, que prefiere, como narrador del alma, anotaciones densas, con sabor aforístico. Él, que sobrevuela todos los géneros, tiene una Obra, aunque no se haya convertido (todavía) en el escritor que sueña ser, como a menudo confesó. O que, huyendo del campo, hubiera elegido la vida equivocada. La comunión con el pasado, desperdiciada, se recupera a través de sus libros, donde descubriremos, con deleite, como había observado Rodica Lăzărescu, destellos líricos rebosantes de tristeza.

Adrian Dinu RACHIERU