Fiecare sat cu vesnicia lui!
Vesnicia din satul meu era de mult nascuta cand am aparut eu pe lume. Mi-ar fi placut sa fiu de aceeasi varsta cu ea, sa ne jucam impreuna, dar n-avusesera nici macar bunicii mei norocul acesta si, din cate stiam, nici bunicii lor.
Nu-i dadeai insa varsta pe care o avea. Parea sa ramana mereu tanara. Vesnicia nu imbatranea deloc, spre deosebire de oameni, care faceau asta tot timpul.
Chiar din cauza timpului li se intampla sa imbatraneasca. Mai bine zis, a faptului ca el nu statea niciodata pe loc, trecea intruna, intocmai cum treceau oamenii pe drum. Doar ca pe oameni ii vedeam, crezand la inceput ca raman mereu tineri si ei, pentru a baga de seama, mai apoi, ca pasesc mai incet, ca vorbesc mai incet, ca le incetinesc toate: privirea, auzul, tinerea de minte, bucuriile, cheful de viata.