- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Dumitru Mugurel Vintilă, romancier şi povestitor cu scriitură agreabilă, prin noua culegere, Bibi şi Socrates, oferă o privire amar-ironică asupra societăţii contemporane, în care satira, umorul, sarcasmul, dar şi empatia însoţesc personajele, fie ele scaune, păsări şi alte felurite vietăţi, sau ditamai persoane oficiale, toate colorat creionate şi nu mai puţin memorabile prin tuşe inteligent şi cu talent trasate. Prozatorul este şi un avizat apărător al limbii române literare, precum în pledoaria Ne închinăm ţie, limbă română. Nuvela care dă titlul volumului e o adevărată fabulă, de care orwelliana Fermă a animalelor nu-i cu totul străină. Sunt prezentate şi dilemele intelectuale care frământă pe contemporani, fie ele spirituale sau politice, nu lipsesc nici paginile autobiografice ori cele aplicat eseistice. Bibi şi Socrates, culegerea de nuvele, schiţe, eseuri, amintiri, satire etc. confirmă la Dumitru Mugurel Vintilă, încă odată, un condei şi un spirit plin de vervă intelectuală.
Cassian Maria SPIRIDON
Dincolo de temele abordate, care preocupă bună parte a societăţii, am fost interesat şi de felul în care îşi prezintă opiniile autorul, preocupat de lumea în care trăieşte, dar şi de meleagurile româneşti, inclusiv de Iaşi, pe care le priveşte şi cu inima, dar şi judecând prin grila sa cum evoluează oamenii/ locurile de aici.
Marius CHELARU
Cartea domnului Dumitru M. Vintilă este semnificativă pentru literatura impresionistă de la noi din ultimele decenii.
Anton CARPINSCHI
Proza Domnului Vintilă reprezintă o reuşită pentru obiectivul domniei sale de a realiza o frescă a societăţii româneşti după 1990…
George POEDE