Fara cont pe Facebook

Două motive, adesea conjugate, susţin microuniversul său poetic: cel al temeiului şi cel al jertfei. El este, la el, „o plămadă ancestrală, care se opune risipirii, dezagregării” (A. Turcanu), o gravitate argheziană transpusă într-o sintaxă uşor-barocă: „Schimb anotimpurile, chipul să-mi câştig, / împlinind vârsta mersului drept./ Ce mult – şi cum se justifică cântările toate în piept”.
Mihai CIMPOI

Ceea ce ne propune Vasile Nedelciu este, în fond, rodul muncii de cristalizare a unei gândiri şi simţiri, ce are numaidecât nevoie de făurirea propriului cristal atât pentru a-şi trăinici trăirea, cât şi pentru a-şi oglindi în el urcuşul anevoios către adevăratele culmi ale omeniei şi admiraţiei de frumos. Stăpâneşte discursivitatea elegiacă, dar şi gestul abrupt, lapidar, al purtătorului de esenţe.
Ion HADÂRCĂ

Se adevereşte

Încă nici un război n-a fost câştigat de poeţi.
Dar cu ce război nu ne-am făli,
dacă printre cei întorşi acasă s-ar regăsi un Odiseu?

Se adevereşte, aşadar, că nu cetăţile-s făcute să dăinuie,
ci cântările de pe meterezele lor,
furate de vânturi care cutreieră, peste ani, zările.