Marina Militara Romana (1950-1990). Evolutia puterii navale a Romaniei in perioada participarii la Tratatul de la Varsovia

După cel de-al Doilea Război Mondial, în primii 20 de ani de regim comunist în România, interesul pentru marină nu a lipsit, dar nici nu au existat atitudini și decizii politice marcante care să influențeze decisiv evoluția pozitivă a Marinei Militare. Din contră, unele decizii au afectat grav puterea navală a României, iar multe din lucrurile care s-au realizat au fost determinate de interesul sovietic față de litoralul românesc. În schimb, pentru ultimii 20 de ani de comunism, România și-a afirmat voința politică pentru deținerea unei puteri navale pe măsura importanței țării în bazinul Mării Negre și a statutului de țară fluvial-maritimă și stăpână a gurilor Dunării, cel mai mare fluviu european.
După 1968, evoluția puterii navale a României s-a înscris în eforturile statului român de a deține capabilități care să-i asigure apărarea intereselor de riveran la Marea Neagră și fluviul Dunărea, de a descuraja orice acțiune dinspre mare și de a se putea apăra în situația unei agresiuni. Evoluția pozitivă a puterii navale a României este reflectată și de modificările structurale pe care le-a suferit Marina Militară, precum și în dispunerea dispozitivului maritim și fluvial. Noua doctrină națională a facilitat argumentarea necesității deținerii de către Marina Militară a unor capabilități care să facă posibilă apărarea împotriva unei eventuale invazii dinspre mare sau de pe malurile Dunării.