O viata obisnuita

Sa-l analizam acum pe ipohondru: daca-l modelezi pana la capat, ar fi un adevarat monstru. Povestea lui ar fi o monstruoasa tiranie a slabiciunii si a fricii, caci un om slab este cel mai teribil tiran. Totul ar trebui sa graviteze in jurul lui, in soapta si pe varfuri. Nimeni nu rade, nimeni nu se bucura de viata, pentru ca aici se afla un bolnav. Cum poate, cum poate cineva sa fie sanatos si vesel! Blestemati sa fiti, ticalosilor, durerea sa va increteasca fetele, sa va ofileasca frica si deznadejdea! Zi si noapte, o sa-i terorizez pe cei apropiati mie cu pretentiile mele, o sa va oblig sa-mi slujiti boala si slabiciunea, nu sunt oare bolnav si nu am dreptul la asa ceva? Uitati-va la ei, vor muri inaintea mea! Bravo lor, asa le trebuie daca au fost sanatosi! In cele din urma a ramas doar el, ipohondrul, a supravietuit tuturor, nu mai are pe cine sa chinuie. Acum este cu adevarat bolnav si singur, nu mai are pe cine sa fie suparat, pe cine sa dea vina pentru ca astazi ii este iarasi rau. Ce egoisti toti astia, au murit toti! Iar ipohondrul, care i-a chinuit pe cei vii, incepe in tacere si cu amaraciune sa-i urasca si pe mortii care l-au abandonat.