„Sfântul Dumitru și-a săvârșit anii de temniță grea în închisorile de la Jilava și Aiud, răbdând multe chinuri, insulte și umilințe. În închisoare, el a fost întărit duhovnicește de pilda multor preoți și creștini persecutați, dar și el însuși, prin cuvintele sale, i-a îmbărbătat pe mulți să mărturisească pe Hristos în fața prigonitorilor. Peste ani, Părintele Dumitru avea să mărturisească faptul că temnița a fost o școală a rugăciunii.
După cinci ani de detenție, a fost eliberat, în 15 ianuarie 1963. Vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina i-a încredințat apoi un post în administrația Arhiepiscopiei Bucureștilor, iar, din 1965, a reușit să îl readucă la Institutul Teologic ca profesor și îndrumător pentru doctoranzi.

Mult s-a ostenit Sfântul Dumitru toată viața să traducă scrierile Sfinților Părinți și să alcătuiască lucrări teologice spre folosul duhovnicesc al multora. El a sădit sămânța dumnezeiască a Cuvântului în țarinile sufletești ale celor ce îl ascultau, cei învățați de el devenind, prin lucrarea lui Dumnezeu, pământ roditor, semănat cu virtuți și aducător de roadă multă și bogată.
Cuvântul său duhovnicesc nu venea doar din bogata sa învățătură pe care o deprinsese încă din tinerețe, ci devenea roditor în viețile ucenicilor săi pentru că era însoțit de faptă și de lucrarea harului. De aceea, a fost deosebit de cinstit în lumea ortodoxă, mai ales de monahii din Muntele Athos, care, citându-l în Tomosul din anul 1975, îl numeau venerabilul dascăl ortodox de teologie.”