Această carte este un studiu concis care își propune să evidențieze deosebirile esențiale dintre teologia ortodoxă română de dinainte de 1989 și cea ulterioară. Ideea principală a cărții este că teologia ante-decembristă era inferioară ca informație și școlarizare dar superioară ca direcție, limpezime și fidelitate față de origine și Biserică, pe când teologia post-decembristă, deși superioară ca informație se arată inferioară prin neclaritate, lipsă de direcție fermă și mai ales de fidelitate.

Comparația între exponentul reprezentativ al teologiei antedecembriste, păr. Dumitru Stăniloae, și cel mai apreciat teolog post-decembrist constituie o probă zdrobitoare pentru concluzia amintită. Oricât de șocantă și incredibilă, nouă ni se pare însă explicabilă, prin faptul că teologia antedecembristă – oricât de deficitară ca informație și cuprindere – avea o viziune limpede și o direcție fermă, pe când cea post-decembristă, oricât de informată, se arată mult mai dezorientată, lipsită de o viziune clară, de fidelitate deplină și de direcție precisă. Concluzia: decât să zbori cu un „Mercedes” fermecător și amețitor dar cu direcția spre prăpastie, mai bine mergi cu o „Dacia” simplă, încet dar sigur, spre o destinație cunoscută și asigurată. După cum se poate vedea dintru început, lucrarea de față nu este un studiu amănunțit sau cuprinzător, ci numai o evaluare sintetică sau, cum spuneau cei vechi, „o repede ochire” asupra teologiei ortodoxe românești a ultimelor patru decenii. Dar ea se justifică, pentru că înfățișarea, chiar și numai succintă, a panoramei teologice de după 1990 este necesară nu numai pentru o mai bună informare și apreciere ci și pentru conștientizarea noilor responsabilități care se impun Bisericii și teologiei în lumea care se schimbă cu o rapiditate inimaginabilă.