- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Carmen Mihalache are conştiinţa vocaţiei critice şi a obligaţiilor fundamentale fără de care nu există conştiinţă critică. Ea se înscrie în sfera în care putem vorbi despre arta criticului, artă ce se identifică în mod necesar cu capacitatea cunoaşterii de oameni şi de caractere; la care se adaugă bucuria interioară, participarea emoţională, voluptatea descoperirii şi judecării faptului artistic. Disponibilităţile ei interioare fac posibilă detaşarea, ieşirea din „pielea proprie” şi intrarea în cea a creatorilor şi a personajelor; sunt celebrele „metamorfoze” de care vorbea Sainte-Beuve şi pe care le desluşim în scrisul ei, cum desluşim şi capacitatea trăirii valorii şi a originalităţii actului artistic, permanenta şi superioara satisfacţie în faţa acestuia. Este o satisfacţie estetică decurgând din reflexul culturii. Căci Carmen Mihalache se manifestă, înainte de toate, ca un om instruit, discernământul ei critic fiind rezultatul exerciţiului îndelungat al culturii.
Ştefan OPREA
Dintr-un portret de grup al oamenilor de cultură din Bacău nu poate lipsi Carmen Mihalache, critic de teatru şi, din 2002, redactor-şef al revistei Ateneu. Spirit inventiv, adeseori paradoxal, Carmen Mihalache îi surprinde frecvent pe cei din jur prin exuberanţă, prin combaterea explozivă a conformismului, printr-o frenezie a participării la viaţa publică. Volumul de publicistică Urât mai trăiţi, domnilor! (cu o copertă splendidă, desenată de Constantin Ciosu), cuprinde articole referitoare, cele mai multe, la teatru (spectacole, cărţi etc.), dar pentru că autoarea nu poate rămâne multă vreme prizoniera unui domeniu, pentru că firea sa participativă şi curiozitatea sa intelectuală insaţiabilă o determină să evadeze mereu spre alte orizonturi, acest volum poate fi considerat un document despre viaţa noastră de azi. Pentru că, indiferent despre ce scrie, autoarea se gândeşte la viaţa noastră de azi. Într-un sclipitor eseu despre Cehov, ea constată că „spaima” marelui scriitor rus din secolul nouăsprezece („de gol, de vieţuirea fără noimă, de adâncirea în prostie a oamenilor”) ar fi întru totul justificată şi în prezent.
Această mişcare de argint viu o au toate textele din carte. Autoarea ştie nu numai să respingă, ci şi să admire, cu entuziasm şi tandreţe, cu bucuria comunicării. Articolele sale despre Clody Bertola, Ştefan Iordache, Cătălina Buzoianu, Andrei Şerban, Alexander Hausvater ş.a. sunt variante ale unei exclamaţii cu sens invers: iată că se poate trăi şi frumos, domnilor!
Alex ŞTEFĂNESCU
