În anul 1909, sultanul detronat Abdul-Hamid al II-lea este exilat la Salonic și închis într-o vilă impunătoare. Vreme de câteva nopți, își va povesti viața unei fetițe, iar un băiat de unsprezece ani îi va asculta pe furiș… Șaptezeci de ani mai târziu, la cele câteva nopți ale lui 1909 se va adăuga încă o noapte – sau, mai degrabă, o viață întreagă concentrată pe durata unei singure nopți. De altfel, în frământatul secol XX, nopțile au fost foarte lungi, iar zorii au întârziat deseori să apară.

Având ca fir roșu o poveste de iubire, romanul Câteva nopți și încă una relatează aventura lui Lefteris Zevgos, aflat în căutarea bogăției și a fericirii, readucând la viață cartierul Exohes – un loc fascinant situat la marginile Salonicului – și spunând povestea unei lumi stinse pentru totdeauna, dar pe care autorul reușește să o evoce tandru și nostalgic.

Este și o carte autoreflexivă, căci, dincolo de firul narativ principal, ea pune sub semnul întrebării actul de creație, meditând, în spatele cortinei, asupra sterilității scrisului, asupra eșecurilor și pasiunilor. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu un roman care se privește pe sine în oglindă. Însă, mai presus de toate, el vorbește despre rana existențială de nevindecat pe care secolul XX – cel mai tulburător dintre veacuri – a lăsat-o în urmă.