Panza de paianjen

N-am îndrăznit să-i pun întrebări. Dar m-am apropiat de el şi l-am sărutat pe obraz. Întâia oară după atâta vreme, mi-a luat gura, ca în seara aceea la Balcic, în cort. Ca şi atunci, vuia vântul, ca şi atunci, am încercat să urmăresc lucid plăcerea buzelor lui atingând, vibrând uşor sau zăbovind apăsat pe buzele mele. Fiecare atingere a lor mă ameţea, fără ca totuşi să-mi pierd cumpătul, fiindcă ţineam să urmăresc lucid progresul acestei ameţeli.
Cât de greu m-am despărţit de el! Şi ce stingherită am fost în seara aceea lângă Michi. Nu eram femeia lui Alex şi totuşi înţelegeam abia acum că l-am înşelat pe Michi cu fiecare gând pe care l-am avut pentru Alex, cu fiecare emoţie prin care am trecut urcând treptele acelea, sau dorind, pe stradă, să-l întâlnesc din întâmplare...

Cella Serghi, Pânza de păianjen