Limitele se pun atunci când din centru al lumii devenim observatori ai istoriei celuilalt. Şi dacă n-o judecăm, ci o înţelegem şi o percepem, în afara hărţilor noastre, noi vom alege dacă ne vom muta, dacă vom pleca, dacă vom rămâne sau dacă ne vom schimba.

În linişte.

Fără drame şi strigăte. Fără ego.

Din centru devenim observatori.

Din protagonişti trecem pe planul secund.

Din „mă interesează” mergem la „ce este mai

bine pentru mine?”.

Din „să nu te porţi cu mine aşa!” mergem la „dacă te comporţi aşa, eu ce aleg?”.

Să înveţi să pleci, dragul meu, cu ochii larg deschişi şi sufletul liniştit. Să înveţi să pleci din cele care împuţinează, din cele care nedreptăţesc, din cele care îţi amintesc de o versiune anterioară a ta. Îţi aminteşti cât ai luptat pentru a evita acea versiune? Să pleci în linişte şi cu curaj. Întrucât cel curajos nu strigă şi cel liniştit nu este rănit. Dacă răspunzi invidiei cu pizmă, vei primi înapoi eşecul, şi dacă priveşti răutatea cu răzbunare, vei simţi nefericirea. De aceea tu să pleci simplu. Să-i priveşti în ochi la plecare, poate că în cele din urmă vei vedea sinele tău şi te vei linişti. Ai grijă!