Lucrarea de față își propune să cerceteze în mod distinctiv suferința, durerea la finalul vieții și chiar moartea pacientului pediatric aflat într-o situație specială, în îngrijiri paliative. Prin acest studiu ne dorim să găsim un răspuns teologic acestei situații limită din viața unui copil, în mod special. Demersul este unul original, având în vedere noutatea temei în România.

„Această lucrare a demonstrat că nivelul de înțelegere duhovnicească a părinților asupra sensului suferinței și bolii copilului cu afecțiuni terminale este peste cel al personalului medical. În timp ce medicii își concentrează discursul terapeutic pe legătura cu factorii de risc, pe gravitate și prognostic, părinții realizează că «boala copilului nu este pentru el, ci pentru Ei ca părinți», că este o lecție a părinților, un îndemn pentru a «începe să se gândească la Dumnezeu». Din interviurile analizate a reieșit clar că suferința este un mijloc de apropiere și de cunoaștere a lui Dumnezeu, este un instrument de întărire a sufletului și înmuiere a rațiunii, iar pentru medici - o neputință greu de acceptat. De aici și rolul preotului de a-l sprijini atât pe omul în suferință, cât și pe tămăduitorul implicat."

Prof, univ. dr. Cristina Gavrilovici,
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa" lasi