În ultimele decenii, teologia creștinã s-a aplecat cu mult interes asupra tainei persoanei. Aceasta s-ar putea datora atât actului necesar de deslușire, predare și receptare a Revelației dumnezeiești, cât și provocãrilor pe care le întâmpinã ființa umanã în planul identitãții sale spiritual-teologice. Tendințele negative și chiar ofensiva directã la adresa omului l-au determinat pe acesta sã se adânceascã, dupã putințã, în taina existenței sale. Din concluziile cercetãrilor teologice pe temã – parte din ele surprinse în cercetarea de fațã – ar reieși cã omul, dar și Dumnezeu, sunt în ultimã analizã persoane ce se manifestã și se experiazã concret ca relație și comuniune. Persoana este, așadar, mai mult decât o însușire și calitate a ființei, este o condiție ființialã sau subzistența concretã a firii umane sau dumnezeiești, subzistențã ce se percepe ca iubire și relație fãrã de sfârșit.

Dorind sã aprofundãm și sã înțelegem aceste realitãți, am studiat în volumul de fațã teologia Sfântului Dumitru Stãniloae cu privire la subiectul în cauzã. Ca note specifice ale mãrturisirii sale menționãm: persoana nu este o realitate constitutivã existenței umane sau dumne-zeiști, o parte a firii sau o calitate psihologicã a ei, nici un element adãugat sau anexat al firii. Persoana în experiența și moștenirea Teologului român este centrul ființial al tuturor faptelor și lucrãrilor omului, este „un mod de existențã”, este cea mai mare tainã a existenței, tainã ce se trãiește și se activeazã în relația dintre persoane sau ca persoanã și/în comuniune.

Nãdãjduim ca lucrarea prezentã sã contribuie, fie și în parte, la edificarea și întãrirea în credințã, la creșterea în conștiința creștină a învățăturii despre om zidit ca persoană și Dumnezeu ca Treime de Persoane. Aceasta cu atât mai mult cu cât doar din perspectiva persoanei ființa umanã poate participa conștient la comuniunea dumnezeiascã a Persoanelor Sfintei Treimi și, prin aceasta, la comuniunea cu toate fãpturile personale create și cu întreaga creație.

Autorul