Spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial apărea o criză a refugiaţilor, cu deplasări mari de populaţie, într-o Europă care tocmai se diviza pentru o lungă perioadă. Se definea astfel o frontieră de netrecut între Estul sovietizat şi Vest, ce avea să marcheze decalaje economice enorme, dar mai ales despărţirea lumii totalitare de cea democratică. Forţaţi să-şi abandoneze casele, cetăţeni români şi iugoslavi din Banat, consideraţi la plecare de etnie germană sau pur şi simplu şvabi, vorbind un dialect german sau francez, dar şi sârba, maghiara sau româna, cum se vorbea adesea în Banat, ajungeau pe teritoriul Austriei de azi, apoi în Franţa, unde aveau să se stabilească. Cartea de faţă spune povestea lor, a celor plecaţi, corelată cu mărturiile celor rămaşi. Cele două planuri ale memoriei analizate în paralel sunt completate de contextul istoric mai depărtat – colonizările habsburgice din secolul al XVIII-lea, când loreni, alsacieni ori luxemburghezi şi alţi vorbitori de franceză se instalau în Banat. Un studiu de caz atent construit, volumul arată cum se modelează reciproc memoria şi identitatea în circumstanţe specifice, cuprinse în povestiri personale, imagini şi documente, condensate în simboluri şi naraţiuni fondatoare, legende şi mituri. O arheologie a memoriei, o microistorie situată între antropologia istorică şi cea culturală, bazată pe o analiză de discurs, în care metoda se pune în aplicare sau se reinventează pe măsură ce corpusul de surse mobilizat se constituie într‑un teren de cercetare.