Din decembrie 1942 până în ianuarie 1945 a existat un lagăr german de izolare pentru copii – Polen-Jugendverwahrlager der Sicherheitspolizei in Litzmannstadt, Lagărul preventiv din Łódź al Serviciului de Securitate pentru Tinerii Polonezi, instituit după modelul lagărului de minori de la Moringen, Saxonia Inferioară.

Autorul proiectului este considerat Alvin Brockmann, șeful Oficiului Național pe Probleme de Tineret din Katowice. Punerea în aplicare a fost încredințată lui Oswald Pohl, obergruppenführer (general-locotenent) SS, responsabil de Biroul General Economic și Administrativ SS (el era, de asemenea, inspector-șef al lagărelor de concentrare germane). Ordinul de înființare a fost semnat de însuși Heinrich Himmler, Reichsführer SS, comisar al Reichului pentru consolidarea germanismului.

De-a lungul străzilor Bracka, Emilia Plater și Górnicza din Lodz, nemții au decupat cinci hectare din ghetou, le-au înconjurat cu un gard de lemn, cu înălțimea de aproape trei metri, prevăzut la partea superioară cu spirale de sârmă ghimpată; scândură lângă scândură, fără spații libere, astfel încât ochiul uman să nu poată vedea iadul copiilor. Pe partea dinspre cimitirul evreiesc a fost ridicat un zid de cărămidă. Foișoarele de veghe erau dotate cu reflectoare puternice și erau deservite de seseiști cu mitraliere. Câini care lătrau. Ca să facă imposibilă orice evadare. Ca la Auschwitz. Un fel de Alcatraz al lui Hitler. „Pe trei laturi, lagărul era înconjurat de un gard înalt, compact, de lemn, cu sârmă ghimpată deasupra. La colțuri erau posturi de santinelă. Pe trei laturi, lagărul era învecinat cu ghetoul” – își amintește Maria Andryszczak (pe atunci Pawłowska), în vârstă de treisprezece ani în 1942[1].

Măcelul nevinovaților a fost efectuat în Polen-Jugendverwahrlager der Sicherheitspolizei in Litzmannstadt prin teroare psihică și fizică, bătăi sistematice, înfometare și muncă forțată. Dar acest iad pentru copii nu poate fi evaluat doar prin numărul de victime. Este evident: când moare un copil, moare o întreagă lume.

Pe 18 ianuarie 1945, în Łódź, se auzeau tirurile de artilerie ale Armatei Roșii care se apropia. Atunci personalul german a plecat pentru totdeauna împreună cu polonezii de etnie germană (folksdojcze).