Viva L’Opera. Amintirile unui spectator din salile de Opera de-a lungul a sapte decenii

„Cel ce (mai ales azi) întreține flacăra în mod spontan și dezinteresat, hrănind cu pasiunea sa viața spectacolului, este amatorul de operă, participantul activ de cealaltă parte a cortinei, spectatorul ce se manifestă devotat și statornic sub forme nu rareori neașteptat de serioase.
Primul care, din această valoroasă (după opinia mea) galerie, îmi vine în minte este doctorul Marius Rimbașiu. El este spectatorul care, în timpul reprezentației, participă viu și fără rezerve, aprobativ sau… reprobativ și, cum e cazul prea adesea, rebarbativ. Ia atitudine și are dreptul la ea, fiindcă se străduiește să-și verifice necontenit și prin toate mijloacele justețea ei. E în stare să facă sute, adesea mii de kilometri, pentru a asista la o reprezentație sau pentru a asculta o voce. Zboară la Paris sau Verona doar pentru o seară. În orașul său, Essen, nu pierde un concert sau un spectacol, pe care-l vede de mai multe ori, chiar cu aceeași distribuție și chiar dacă e mai… așa și-așa. Posedă o neînchipuit de vastă colecție de discuri și casete (cu zecile de mii), în care găsești toate raritățile, de la înregistrări istorice, până la cele abia apărute pe piață. Din fiecare operă are zeci de versiuni complete și multe sute de recitaluri ale cântăreților celebri sau mai puțin cunoscuți. De multe ori am încercat să-l conving că exagerează. Lui, însă, îi pare normal, fiindcă e pasiunea vieții sale.” (Ion Piso, Doru Popovici, în Antifonar epistolar)