Numele lui Pierre Corneille (1606-1684), asociat in mod curent cu o serie de substantive ca, de exemplu, "erou", "situatie", "conflict", acopera o realitate culturala elaborata la mijlocul secolului al XVII-lea si continuata ulterior atat de La Bruyere, Voltaire, Napoleon, Comedia Franceza, cat si de pedagogia "Liceelor si a Colegiilor". Despre "marele Corneille" s-a vorbit atunci si se vorbeste inca, dovada a valorii incontestabile a personalitatii lui si a modului in care a influentat istoria literaturii. Opera dramatica a lui Corneille este greu reductibila la unitate; si aceasta nu numai din cauza perioadelor lungi de timp dintre aparitiile pieselor sale, ci, in primul rand, datorita diversitatii extraordinare a creatiilor. Dramaturgul care a marcat o epoca s-a constituit intr-un reper fundamental a tot ceea ce a urmat. De aceea majoritatea cartilor recente care i-au fost consacrate cerceteaza opera lui Corneille piesa cu piesa. Albumul Corneille impresioneaza prin frumusete (imagine in policromie si sepia reproducand, printre altele, litografii care au ilustrat editiile princeps ale operei lui Corneille), dar si prin continut; volumul prezinta sintetic epoca lui Corneille si cele patru piese de referinta (toate scrise in jurul anului 1640): Cidul, Horatiu, Cinna si Poliect.

Pierre Corneille, Poet dramatic francez (Rouen, 1606- Paris, 1684). Initial avocat in Parlamentul de la Rouen (1624), se dedica rapid unei cariere poetice si dramatice. Din 1629 si pana in 1636 se consacra comediei (La Veuve - 1631, La Galerie du Palais - 1631-1632, La Suivante - 1632-1633, La Place Royale - 1633-1636), facand parte din grupul celor cinci autori care lucreaza sub protectia lui Richelieu. Succesul primei sale tragedii (Medeea), confirmat de triumful piesei Cidul (1637), ii marcheaza definitiv cariera. Polemica din jurul acestei opere (declarata de "docti") este un bun prilej de a remarca independenta autorului. Va deveni, in scurt timp, dramaturg consacrat al tragediilor epocii (Horatiu - 1640, Cinna - 1641, Poliect - 1642, Rodoguna - 1644 etc); intre timp scrie si comedii (Le Menteur - 1643, Don Sanche d'Aragon - 1650). Devine membru al Academiei Franceze in 1647. Descurajat de esecul piesei Pertharite (1645), este total neproductiv timp de 7 ani, ocupandu-se de traducerea unei opere in versuri: l'Imitation du Jesus-Christ (1656). Dorind sa-si recucereasca publicul, scrie La Toison d'or (1661), Sertorius (1662), Othon (1664), Attila (1667), dar acesta il prefera pe Racine, a carei piesa, Berenice (1670), cunoaste un succes incomparabil mai mare decat Tite et Berenice, lucrare scrisa de Corneille in acelasi an. La sfarsitul vietii redacteaza editia completa a teatrului sau (1682).