Discursul pe tema situării Principatelor Române „la Porţile Orientului” şi despre consecinţele (în general nefaste) ce decurg din acest statut liminar a pricinuit, după cum se ştie, aprinse dezbateri în rândurile elitelor autohtone încă din zorii culturii moderne. Suita de lamentaţii cu privire la destinul istoric potrivnic (neşansa de a te afla prins în pânza de păianjen a trei mari imperii cu aspiraţii expansioniste), a lăsat pentru mult timp în umbră cealaltă faţă a monedei, anume înclinaţia hedonistă compensatorie, lesne detectabilă în numeroase scrieri din secolul al XIX-lea, dar şi de mai târziu, care nu păcătuiesc nicidecum prin exces de gravitate, ci, dimpotrivă, dovedesc vervă parodică şi fantezie licenţios-rabelaisiană. Ambele tendinţe demonstrează că toposul levantin (în varianta lui balcanică) are o relevanţă însemnată pentru cultura românească de ieri şi de azi.

Catrinel Popa