Exodul poeților (fragment)

cântați – ni s-a spus

într-o fremătare de ape –

cântați cântecul vostru

de pustiire

cântecul care răspunde

în partea veștejită a lumii

cântecul care

întoarce râurile în izvoare

atunci au secat apele

și a prins a crăpa pământul

ca o coajă

pentru că

pe marginea râului vostru

de unde voi lipseați

se înălțase pârjolul

și sălcii nu erau

unde cântecul să se odihnească

Poezia este aidoma unei ferestre prin care contemplăm ce este dincolo de ea. Geamul poate să fie neted sau cu denivelări, poate fi limpede sau marcat de diferite culori, poate fi chiar ciobit. Oricum, dincolo de el, se dezvăluie imaginile unui univers, fie ele fragmentate, limpezi, colorate în diferite nuanțe, mai senine sau mai sumbre, distorsionate, mai mici sau mai alungite, ca într-un basm, dar care ar putea să fie asemeni celor pe care le purtăm în propria-ne ființă, cu care ne-am putea identifica (mai ales spiritual) sau nu. (ANDREI MOLDOVAN)