Dar cartea este seducătoare și prin unitatea ei, asigurată de trăirea intensă a poetului care străbate dincolo de aparențe și dezvăluie esențe. Ochiul lui decodează, foarte personal, cerul și norii, apele, arborii, florile, miresmele pădurii și ale grădinilor, zborul păsărilor și al gâzelor, cărțile, tablourile, concertele. Poet, pictor și meloman, Ion Codrescu laudă, simfonic, frumusețile lumii.

Iar scurtele poezii haiku, adevărate bijuterii de simțire și de expresie, delicate ca o albină prinsă într-un bob de chihlimbar, lucesc pe fundalul prozei ca stelele pe cerul nopții.

Gabriela Creția

***

Volumul Pagini de haibun poate fi citit drept o culegere de poeme în proză. Bucățile din carte sunt însă poeme de o factură specială: introducerea câte unui haiku în punctele forte ale textului face ca aparentul poem în proză să devină un tablou ornat. Proza de artă reprezentată de poemul european în proză la finele secolului al XIX-lea se transformă în proză de artă „la pătrat” în manieră extrem-orientală.

Decorul în care se desfășoară prozele sale nu are importanță: trecem cu nonșalanță de la satul natal la pădurea din jurul unui templu japonez, de la Manhattan-ul newyorkez la Veneția etc. Urmărind frazele poematice, atent la acțiunea pe care narațiunea o oferă, cititorul pândește mai ales momentul în care poezia se interpune și completează printr-un haiku povestirea. Propria imagine a autorului se răsfrânge prin reflex în toate aceste forme de factură specială.

Influențele cu adevărat excepționale se petrec atunci când doi autori veniți în contact unul cu altul sunt despărțiți prin mii de kilometri distanță. Influențe remarcabile se produc și atunci când între cei doi autori se așterne o distanță de secole. Modelul absolut al lui Ion Codrescu pare a fi scriitorul Matsuo Bashō, un clasic japonez din secolul al XVII-lea, creatorul formei haibun.

Mihai Zamfir

***

„Ion Codrescu este un traducător de stări, de cuvinte. Succintul îl face special. Prin ascundere de surplus, prin sugestie, face o favoare cititorului care va vedea imaginea în lipsa cuvintelor. Cu cât concentrația cuvintelor este mai mare, cu atât imaginea este mai profundă, mai relevantă.

Cartea este un periplu prin momente din viață, mai ales din copilărie și de călătorie, și se umple de culori, de suflet, de nuanțele unui trai, de bucuria creației, de recunoștința față de predecesori, fie ei doar vecini, fie ei mari înaintași ai artelor.