A construi literar o figura materna este fara indoiala una dintre cele mai mari provocari pentru o poeta. Iar Ramonei îi iese autentic nu doar jocul de limbaj, ci si procesualitatea biologica si psihologica a mamei.

Expunandu-si vulnerabilitatile, inadecvarea, experienta maternitatii, reactiile la asteptarile care vin la pachet cu acest rol, acest job cu norma intreaga, zbaterile unei crize identitare traite cu maxima sinceritate, Ramona scrie o poveste puternica despre sine. (Andrei DÓSA)

Ramona Boldizsar ne propune un discurs ireverentios despre maternitate, in care mentalitatile, prejudecatile, politicile mai vechi, dar si cele mai noi, de obicei aflate la extrema cealalta, sunt supuse, in egala masura, marelui test al adevarului personal.

Un discurs despre responsabilitate, altfel spus, fata de noi insine, mereu in schimbare, si fata de cei din jurul nostru, despre fragilitate, despre modul in care ne controlam emotiile, ascunzandu‑le, uneori, de cei care sunt si mai vulnerabili decat noi, lasandu-le sa ne inunde, alteori, intr-un mod eliberator, si nu in ultimul rand despre corp si ce putem invata de la el, intr-un stil confesiv si puternic. Un discurs complex, nu lipsit de umor, in care nuantele se schimba pe neasteptate, la fel ca si starile, si care nu poate lasa pe nimeni indiferent. (Cristina ISPAS)