Într-o contribuție esențială la configurarea stilisticii diacronice, care inaugurează laborioasa serie de Studii literare, reputatul stilistician și istoric literar Mihai Zamfir propune o perspectivă inedită asupra operei lui Al. Macedonski, scriitor de o anvergură spirituală cu totul aparte, ce a ilustrat cu o febrilă pasiune, în diferite etape ale creației sale, metamorfoza formulelor poetice ivite sub semnul neolatinismului, dar și noile structuri literare plămădite în creuzetul experimentelor din zorii modernismului. Dacă mutațiile produse în ansamblul operei macedonskiene relevă o personalitate intuitivă, dar contradictorie, pe care nicio orientare estetică a epocii nu și-o poate revendica pe deplin, sinteza poemului în proză aduce cu sine splendoarea universului polifonic descins din cele mai semnificative ilustrări ale genului în literatura română. Analiza stilistică articulată pe eșafodajul metric al textelor, incursiunile comparative și explorările lexico-semantice alcătuiesc o redutabilă panoplie metodologică a scrierilor poematice, în miezul cărora tensiunea lirică se manifestă îndeosebi la nivelul efectelor senzoriale, de la subtilele reverberații incantatorii până la suavitatea vizual-cromatică a imaginilor artistice.