Filosofia barbii

Hamlet, cel mai faimos personaj din literatura lui Shakespeare, înzestratul prozator si poet, a exclamat: – Ce magnific este bărbatul! Cât de cinstit în scop! Înzestrat cu talente nenumărate! Cât de expresiv și de admirabil în formă și mișcare! În acțiuni, precum un înger! Un zeu în carne și oase! Frumusețea lumii! Model de urmat animalelor! Și totuși, aceeași ființă glorioasă, lăudată mai mereu, își neglijează atributele, ajungând să-și urască scopul! Să-și ignore talentele nenu­mărate! Să-și degradeze forma și mișcarea expre­sivă! Să acțio­neze nu precum un înger, ci însetat ca un demon! Să-și corupă zeitatea prin băutură! Să-și radă barba glorioasă! Și să devină nu modelul animalelor, ci parodia lor!

Ah, moda! Cea mai măreață, dar și cea mai capricioasă dintre zeități! Ce toane le induci femeilor și bărbaților! Ce este oare așa de grozav încât nu poate fi transformat, printr-un cuvânt, într-un obiect de dezgust și de aversiune? Ceea ce este așa de urât și de respingător, tu ai darul să-l transformi într-o imagine perfectă a durerii și a ridicolului pentru sclavii tăi? Poate fi o colecție alcătuită din forme și figuri, din manie­risme și bufonerie, ce au fost impuse deseori prin jurământ? Aceasta ar necesita cea mai bogată ima­ginație, cea mai pompoasă întindere a sofisti­ca­tu­lui, ar necesita modelarea conținu­tului incon­gruent!

Probabil că nu a existat niciun articol atât de supus capriciilor modei precum barba, scopul ei nu este de a ofensa în mod intenționat natura și rațiunea! Din acest punct de vedere, structura, intenția și utilizările bărbii vor fi evaluate și relațiile sale artistice – indicate; va fi urmărită istoria ei și apoi, o concluzie va contra­cara obiecțiile împo­triva purtării bărbii, neaccep­tată în chestiunea anterioară.