Tradiționalismul aulic al civilizației nipone este piatra de temelie care susține, de treizeci și cinci de ani încoace, cercetările pe care Octavian Simu le-a așezat în volume precum Dicționar de literatură japoneză (1994), Mitologia japoneză. Un dicționar (2005), Arhitectură japoneză veche (2006), Lumea teatrului japonez (2006), Budismul japonez. Istorie, doctrină și tradiții (2007), Shintō. Calea zeilor (2008), Eternul feminin japonez (2011), Tezaurul mitologic japonez (2018), Misterioasa populație ainu din Japonia (2019). Copleșitoare prin volumul de informații ancorate în spectaculosul estetizant al unei civilizații atât de diferite, dar profund înrâurind, de secole, civilizația europeană, scrierea de față produce necesara, tihnita întâlnire a cititorului român cu frumosul didactic din pictura japoneză. În aceste pagini de o limpezime și eleganță stilistică contaminante, pledoaria inspirată pentru armonia mandalei, pentru kaiga sau gadō – una din cele mai vechi exprimări în arta vizuală niponă – se însoțește cu referințele la arta caligrafiei, a scrisului ideografic nipon ori cu analiza textelor însoțitoare ale picturilor de pe rulourile narative (emakimono). În lumina interpretărilor lui Octavian Simu, cultura niponă se așază sub semnul exemplarității prin modul în care apără scrisul secular, pe de o parte, și arta vizuală pe de alta (ambele executate cu pensula), netrucate și autentice surse de hrană pentru minte și spirit.

Livia IACOB

Trebuie să subliniem din capul locului că pictura japoneză (kaiga sau gadō) este una din cele mai vechi exprimări în arta vizuală niponă, manifestată la cel mai înalt grad de rafinament creator, probat încă de la începuturile ei. (…) a creiona profilul real al universului unei lumi a picturii rămâne încercarea temerară a acelui efort, nu lipsit de strădania spre limpezire a gândului, de bucurie a cercetării, atât cât șansa ne oferă prilejul de a izbuti să realizăm ceva coerent. Am conceput alcătuirea cărții noastre pe o structură de model monografic. Ne-am axat în primul rând pe derularea istorică a picturii în raport cu evoluția civilizației japoneze în sine, pe cristalizarea liniilor de forță pe care s-a bizuit ea de-a lungul timpului. Mai apoi am încercat să punem în lumină diferitele orientări ale unor școli (câteva dintre ele efemere, altele trainice), ale feluritelor stiluri, genuri, curente, teme. Evident, am stăruit și asupra gândirii estetice japoneze, aplicate, în generalitatea ei, mai ales la pictură. Am trecut în revistă resursele materiale, suportul concret pe care s-au așezat imaginile generate de talentul numeroșilor artiști plastici.

Octavian SIMU