Poetica

Cand umbra mi s-a lovit
de zidurile albastre ale trecutului,
ametindu-ma cu bucata mea de cer
sub care ma leganam nestiutoare
clipa de clipa,
rasarit de rasarit
si apus dupa apus,
cand ecoul meu a inceput
sa se dilueze in bruma de toamna,
in valurile verzi, atat de verzi ale marii,
atunci si numai atunci mi-am amintit,
ca dintr-o alta viata,
ca mare parte din umarul meu e Poezie!

Si dimineata aceasta a reamintirii,
a zidurilor albastre ale trecutului,
ca o apa limpede,
ca un inceput de iubire,
m-a scaldat, in sfarsit, in lumina.