Periscop

[Vasile Igna] nu este un poet de succes provizoriu. [El] are fericita psihologie a „anonimatului“ fecund care vine din seriozitate și o profundă conștiință a creației. Omul are o sensibilitate „ascunsă“, care nu-și îngăduie să se manifeste decât prin delicatețe. Chipul său sublimează o blândețe visătoare, o taină nordică mai curând decât o psihologie de sedentar cuminte. Mult mai intransigent cu el însuși decât cu semenii săi, Igna este un depresiv echilibrat printr-un secret gust al ironiei. Această ironie depresivă, romantică în fond, care nu constă în sfidarea impudică și tăcerea în aparență blajină, înseamnă, de fapt, o punere la îndoială a „realității“ vulgare și redescoperirea realului subiectiv. Petru Poantă

Există la Vasile Igna o stare aparte a mărturisirii, făcută din îndoială și reținere, din apelul indirect la imaginație, o cale de mijloc între spunere și sugestie, sau, mai bine zis, un echilibru indecis între ele, care dă naștere unei tensiuni expresive specifice. Condiția dominantă e a singurătății – și, deci, a incomunicării – care găsește în imagine o compensație. Marian Papahagi