Poate că, în răstimpuri, se cuvine să ne încetinim ritmul alergării și să adăstăm, în tihnă, în preajma unor rostiri calme precum cele ale poetului Vasile Militaru, omagiind deopotrivă o personalitate care și-a păstrat credința nesubjugată de pătimașele mreje ale lumii pragmatice și politice, până la sacrificiul suprem, dar și un raft al poeziei românești nedrept așezat într-un con de umbră. Și poate că, din când în când, ar trebui să rostim, împreună cu poetul, simplu și răspicat: „Ia seama pomilor în floare, tu, om cugetător, şi spune: / Când toţi îşi suie-n slăvi mireasma, nu-ţi par că sunt în / rugăciune? / Au nu-ţi par ei ca nişte preoţi ce-au îmbrăcat odăjdii sfinte, / Care lui Dumnezeu se-nchină, cădelniţând fără cuvine? / Cu braţele de floare pline, nu-ţi par ei toţi că le ridică / Spre Cel ce satură-n vecie şi om, şi fiară, şi furnică?”.

Prof. univ. dr. Diana Câmpan