Dintotdeauna, omul a simțit ca traiește concomitent în doua lumi, adesea cea paralela la cotidian reverberând o alta profunzime, chiar daca, de multe ori, una malefica. Universul secund al Ființei ascunde felurite proiecții ale întunericului totuși revelator și, în fapt, aceasta latura existențiala tainica – bântuita de vraji și farmece, de descântece și invocații magice, de afurisenii și anateme, de imprecații și blesteme – scoate la iveala sinele cotropit de îndoieli, care tânjește sa se elibereze deopotriva de temeri și ispitiri, de la Pacatul Originar încoace și nu numai.

Eliberarea de aceasta presiune multipla, pe care mulți o considera mult prea obscura pentru a și-o recunoaște, este posibila și Parinții Bisericii de ieri și de azi au dovedit-o de atâtea ori, prin exorcizarea, simbolica sau nu, a suferințelor provocate de spaimele pacatoase și angoasele terifiante ascunse în afundul sufletului. Într-un fel proceda, sa zicem, arhimandritul Ilarion Argatu de la Cernica și în alt fel Sfântul Nectarie din Eghina, însa la capatul drumului început printr-o cutremuratoare spovedanie, minunea regasirii de sine se va fi petrecut și nu o singura data.

Și totuși, lumea credinței nu neaparat populare este plina de cazuri în care rugaciunea coexista cu blestemul, afurisenia, farmecele sau descântecele. Nu ne putem preface ca toate acestea nu funcționeaza și produc urmari, adesea vatamatoare, evidențiind precaritatea ființarii într-un orizont de o mare incertitudine.

Nu se pot nega nici apetitul special pentru supranatural al poporului nostru și nici cortegiul înspaimântator al întâmplarilor tragice care au însoțit deopotriva magia alba și magia neagra, adesea transformându-se într-un reînnoit pariu cu moartea și pierderea speranței la o posibila Mântuire…