„Schiop propune un personaj ingenuu, homosexual, complexat, inhibat, (semi-)ratat social. Textul său este un fel de proces-verbal al unui grup. Reţinem neapărat faptul că acest grup, alcătuit în bună parte din oameni obsedaţi de carte şi dependenţi de spleen intelectual, are drept scop evident violentarea tuturor prejudecăţilor despre cultura înaltă. Tinerii din povestea lui Schiop îşi varsă amarul reinventând un limbaj al filozofiei «de stradă». Ei fac parte din acea generaţie care a fost hipnotizată de subcultura înaltă a anilor ’90: Nirvana şi cam tot ce mişca prin Seattle, Suede, BUG Mafia etc. Ei bine, se produce un melanj lingvistic pe alocuri irezistibil, uneori prea artificial, între hermeneutica suspiciunii tip Baudrillard şi revelaţii subculturale tip Tataee. Acest argou este principalul pariu al lui Adrian Schiop.” (C. Rogozanu)